Euripide - Medeea

            Euripide, ultimul mare tragic grec este cel mai apropiat de sensibilitatea noastra contemporana. Cu toate ca autorul celor 78 de tragedii si drame cu satiri (din care ne-au ramas 18) era iubit de public, laurii victoriei nu i-au fost acordati decat la 5 concursuri. Caci Euripide era considerat un necredincios, un negativist, un razvratit, care afirma ca toti oamenii sunt de la natura egali: "Aceeasi mama, Natura - spunea Euripide- a dat tuturor oamenilor aceeasi infatisare; asa incat nici un om n-are nimic care sa-l deosebeasca de ceilalti oameni; nobili sau oameni de rand, cu totii avem aceeasi obarsie."
             Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii si insulte, pt ca indraznea sa trateze- curajos si intr-un spirit inaintat - problemele noi ale vremii. A fost un poet tragic grec, Aristotel l-a numit "poetul tragic prin excelenta". Alaturi de Eschil si Sofocle, Euripide face parte din celebra triada a poetilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influentat intr-o oarecare masura de Protagoras, Euripide a impartasit unele conceptii ale sofistilor. Din vasta opera a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au pastrat 17 tragedii si o drama satirica. El a fost primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine in variate nuante si ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat conflicte si caractere care laicizeaza in masura considerabila dramaturgia elina, mutand accentul asupra omului si problemelor sale sufletesti. Personajele lui Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalitatii, ci purtatori de pasiuni, adesea violente. Ele dezbat probleme filosofice si etice. Din acest motiv, Euripide a fost supranumit si "filosoful scenei". A fost totodata un inovator al teatrului grec; a restrans in continuare rolul corului si a adus, alaturi de elementele tragice, si elementele comice, prevestind astfel drama.
           A introdus in compozitia tragediei intriga, peripetia, recunoasterea, prologul si asa numitul "deus ex machina", necesar pt dezlegarea nodului actiunii.
           In mitologia greaca, Medeea era fiica regelui Colchidei, Eestes. Prin urmare era nepoata lui Helios si a vrajitoarei Circe. Mama ei era oceanida Idyla, dar uneori i se atribuie drept mama Hecate, patroana tuturor vrajitoarelor. Tragedia Medeea prezinta povestea din momentul in care Medeea este parasita de Iason. Fara Medeea, Iason nu ar fi putut sa obtina Lana de aur, dansa fiind cea care i-a dat alifia destinata sa-l protejeze de arsurile taurilor lui Hephaistos si care a adormit dragonul prin farmecele sale. O varianta tarzie, pomeneste de faptul ca Medeea era in realitate, o printesa plina de omenie care se opunea politicii tatalui sau de a-i ucide pe toti strainii ajunsi in  tinutul sau.
          Ca si celelalte tragedii create de Euripide, Medeea aduce in prim plan personaje animate de pasiuni puternice, sfasiate de lupta dintre patima mistuitoare si sentimentele pure, curate. Autorul pune accentul pe aspectele psihologice ale comportamentului eroilor sai. De aceasta data nenorocirea personajelor nu mai este pusa pe seama unei forte superioare ci este cauzata de propriile lor patimi si actiuni.

         Iason o paraseste pe Medeea, sotia sa, pe care o adusese de pe meleagurile indepartate, pt a incheia o noua casatorie, cu fiica lui Creon, regele Corintului. Uzand, prin viclesug, de o licoare otravita pe care a pregatit-o singura, Medeea isi ucide rivala, intr-un exces de gelozie si disperare, urmarita pana la obsesie de ideea razbunarii pe sotul infidel, Medeea i-a cumplita hotarare, pe care pana la sfarsit o va indeplini, de a-si ucide cei doi copii, care sunt totodata si copiii lui Iason.
           Euripide surprinde in aceasta opera, cu o deosebita profunzime psihologica, framantarile, oscilatiile Medeei care trece prin stari alternante de forta si slabiciune, determinate de dorinta ei de razbunare si de dragostea pe care le-o poarta copiilor sai.
         In aceasta opera privirea ne este atintita tot timpul asupra personajului principal. Interesul dramatic vine din crearea unui personaj profund uman, sfasiat de framantari pasionale, pe cat de veridic pe atat de tragic. Medeea este prin excelenta o fiinta pasionala.

                  " Trebuie sa indraznesc, fie ca izbutesc, fie ca nu."
                  "Al doilea gand este mai intelept."
                  "Iubirea veche piere-n fata celei noi."
                  "Urmeaza-ti viata de tanar casatorit."