Nuvela este o specie a genului epic, în proză, cu o acțiune mai amplă decât a povestirii, cu acțiune complexă și personaje puternic indivizualizate. Nuvela psihologică se individualizează prin tipul de conflict, insistându-se asupra celui interior, pe schimbările caracteriale și comportamentale ale personajelor.
I. Slavici face parte din cei patru mari clasici ai literaturii române. Este un prozator ardelean, precursor al lui L.Rebreanu; este un autor moralist, un fin psiholog și un creator de tipologii.
Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea este la persoana a III - a, iar timpul este cronologic. Tema nuvelei poartă valori etice și psihologice, dorind să demonstreze că dorințele de parvenire duc la declinul moral și spiritual al individului. Opera este consistentă, organizată în 17 capitol, circulară, deoarece începe și se încheie prin intervenția bătrânei.
Pentru a-și contura personajele, Slavici se folosește atât de caracterizarea directă cât și cea indirectă. Stilul este imprimat de oralitatea ardelenească, asemănător lui Creangă.
Expozițiunea îl prezintă pe Ghiță alături de familia sa. Nemulțumit de statutul său de cizma, în imposibilitate de a asigura un trai decent familiei sale, el decide, împotriva sfatului soacrei sale ( care se va dovedi providențial ), să ia în arendă hanul Moara cu noroc. Hanul devine un simbol al îmbogățirii și va exercita influențe negative asupra lui Ghiță în același mod în care o va face Lică Sămădăul, devenind mediul propice pentru un împărțit al banilor.
Intriga este reprezentată de apariția lui Lică, personaj negativ care va declsnșa o serie de evenimente, în urma cărora Ghiță se va degrada până la dezumanizare și va sfârși tragic. Conflictele nuveleri își au punctul de plecare din acest episod; se conturează atât cel interior, al conștiinței cârciumarului cât și cel exterior dintre Ghiță și Lică.
Setea de inavuțire își pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghiță, care este văzutîntr-o continuă evoluție, îndepărtându-se de familie și luând parte la afacerile necurate ale Sămădăului care exercitã o dominație fascinantă asupra hangiului. Lică îl manipulează pe Ghiță în așa fel încât acesta este de accord ca Ana sa îl înșele. Când realizează gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gândul de a-l demasca pe Lică, ceea ce și face. Totuși, cel care va cădea în propria cursa va fi Ghiță, care, atunci când se întoarce la han o omoarã pe Ana pentru fapta necugetată de a se fi aruncat în brațele Sămădăului, iar apoi este omorât de Răuț, omul Sămădăului. Lipsit de putință, în fuga de Pintea, Lică se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistăm la pedeapsa dată de destin fiecăruia pe măsura faptelor.
Pentru a dramatiza scena și a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care aprinde hanul, ștergând urmele fărădelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termină, se mistuie în foc, alaturi de protagoniști, lăsând loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodământul cu valoare de sentință finalã, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului afirma: " Se vede c-au lasat ferestrele deschise [...] Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat. "
" Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu