marți, 13 ianuarie 2015

Sofocle -Oedip rege

            Oedip rege este o tragedie scrisa de Sofocle. A fost jucata pentru prima data pe la aproximativ 429 i.Hr. Cu Sofocle tragedia greaca intra intr-o noua etapa. Caci Sofocle este omul "secolului de aur" al Atenei, epoca legata de normele lui Pricle, seful democratiei ateniene. Oedip rege este tragedia care a fost considerata cea mai desavarsita din intreaga antichitate. Subiectul tragediei este cunoscut, caci si azi Oedip rege este cea mai jucata din tot teatrul grec. In final, pt a-si ispasi ingrozitoarea-i crima, Oedip se pedepseste singur scotandu-si ochii, apoi,orb, si nenorocit, paraseste Teba, dupa ce isi i-a ramas bun de la fiicele sale. Intreaga actiune a piesei este intemeiata exclusiv pe interesul ce i-l starneste lui Oedip propria sa cercetare. Incepand cu Sofocle, tragedia devine dezbaterea unei constiinte morale, lupta dramatica intre intrebari si indoieli, intre stari sufletesti alternative de speranta si deznadesjde. Sofocle coboara tragedia la scara umana. In tragedie isi gasesc ecou toate sentimentele omenesti nobile si generoase.
            Totul este masurat si firesc, armonios si nuantat, la dramaturgul prin excelenta al clasicismului elin. De acum inainte, tragedia greaca va mai progresa in adevar psihologic, in varietatea de sintimente si idei, in suplete si miscare, in arta peripetiilor si surprizelor, in asemanarea mai larga cu viata reala si in scrierea efectului patetic. Toate acestea isi vor gasi realizarea in opera lui Euripide care il urmeaza pe Sofocle.
          Tragedia Oedip rege este scrisa in versuri, intr-o perioada tulbure a Eladei. Sofocle fiind puternic ipresionat de luptele interne, purtate cu o cruzime fara precedent intre eleni, fratii de aceeasi limba, care se ucideau cu ferocitate unii pe altii. Piese nu este structurata in acte si scene avand unitate de loc, timp si actiune, ca orice opera clasica, iar intamplarile sunt relatate intr-un ritm alert, prin reconstituiri succesive, care creaza o tensiune dramatica in continua evolutie.
         Titlul scoate in evidenta personajul principal si eponim al tragediei si statutul sau de conducator al Tebei. Numele lui Oedip vine de la grecescul oidypous si inseamna picior umflat. Din cauza prorocirii ca va fi ucis de fiul sau, regele Laios ii leaga picioarele pruncului de numai 3 zile, apoi il trimite in munti cu un servitor pt a fi lasat prada fiarelor salbatice. Oedip ramane toata viata cu gleznele strapunse de funiile cu care fusese legat de tatal sau.
         Oedip este fiul lui Laios,regele cetatii Theba. Un oracol i-a prezis lui Laios ca va fi ucis de propriul copil care apoi se va casatori cu propria lui mama. Pt a impiedica implinirea acestei prorociri, Laios, dupa nasterea lui Oedip, i l-a incredintat unui slujitor sa-l duca cat mai departe. Oedip este gasit de niste pastori care il duc la curtea regelui Polybus. Acesta ii devine tata pana cand Oedip atinge varsta barbatiei, a maturitatii. Apoi el pleaca la Delphi sa consulte oracolul. Pe drum, intr-un loc stramt niste calatori ce veneau din partea opusa ii poruncesc sa se dea la o parte sa-i lase pe ei sa treaca. Oedip refuza si are loc o lupta in cursul careia el omoara doi oameni. Unul dintre acestia este Laios, propriul sau tata pe care insa Oedip nu-l cunoaste. Astfel se implineste profetia. Dupa moartea lui Laios,rege al cetatii Theba devine Creon. La Theba, Oedip accepta provocarea Sfinxului. Acsta punea cate o intrebare tebanilor si cum nu puteau raspunde ii ucidea. Atunci regele Creon fagaduieste mana locaste-si coroana regala-aceluia care ii va scapa de Sfinx. Oedip a avut de raspuns la urmatoarea enigma: "Cine merge dimineata in patru picioare, la amiaza in doua si seara in trei?" Oedip a ghicit ca era vorba despre om care in copilarie merge de-a busilea folosindu-se de maini si picioare, la amiaza, adica la maturitate merge in doua picioare, iar seara, la batranete se sprijina intr-un baston. Astfel Oedip obtine rasplata fagaduita: tronul cetatii Theba si mana reginei, despre care nu stie ca este de fapt mama lui. Din casatoria lor se nasc patru copii: Eteocle, Polynice, Antigona si Ismene.
         Dar cetatea Theba e bantuita de o molima cumplita careia nimeni nu ii gaseste leacul. Supusii mor unul dupa altul si Oedip il trimite pe Creon sa intrebe oracolul care e motivul mainiei zeilor. Oracolul raspunde ca trebuie razbunata moartea regelui Laios si Oedip porneste cercetarile pt a gasi vinovatul. Se dovedeste a fi el insusi si ingrozit de propria-i fapta precum si de casatoria incestuoasa cu propria mama, se pedepseste: isi scoate singur ochii si porneste in straie de cersetor intr-o pribegie calauzit de fiica sa Antigona. Este primit cu ospitalitate in Attica si moare in Colonus.

    "Nu exista bucurie mai mare decat cea venita pe neasteptate".

joi, 8 ianuarie 2015

Eschil - Orestia

            Eschil a fost un dramaturg grec antic, considerat parintele tragediei clasice. S-a nascut la Elefsina in anul 525 i.e.n. Tatal sau se numea Ephorion si era descendent dintr-o familie nobila si instarita. A participat la Batalia de la Marathon si Salamina impotriva persilor, unde a dat dovada de curaj si devotament. Este supranumit parintele tragediei universale. Tragediile lui Eschil prezinta conflicte puternice, bazate pe subiecte simple si concentrate, realizate intr-un ton grav, iar eroii se afla in lupta cu destinul,manifestat prin intermediul zeilor.
          Eschil a considerat drama un instrument de propaganda nationala, o modalitate capabila sa trezeasca spectatorilor sentimente de care el insusi era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtutii, supunerea fata de zei.
        Orestia, singura trilogie din creatia dramatica a Eladei, pastrata, isi are substratul in ceea ce legenda numeste tragedia Atrizilor. O tragedie fara seaman. E vorba de doi frati, Atreu si Tieste blestemati de tatal lor, Pelops, pt ca il ucisesera pe un frate vitreg. Dupa un rastimp in care cei doi sunt izgoniti din cetate, Atreu va ajunge la tron. Dar intronarea, pe care o ravnise, nu-i tihneste, intrucat afla ca Tieste se infrupta din farmecele nevestei lui. Il alunga bineinteles dar dupa un timp il recheama, ca pt o impacare. Da pt el si un ospat, la care, cu o fantezie monstruoasa ii ofera, printre bucate ceva din trupul copiiilor acestuia, pe care ii ucisese. Reactia lui Tieste este un blestem: neam de neamul lui Atreu sa se omoare intre dansii.
      Actiunea dramei are loc in cetatea Argos, din Pelopones, la palatul Atrizilor. In prima trilogie a Orestiei, Agamemnon, capodopera capodoperelor, razboiul s-a incheiat si Agamemnon, din spita lui Atreu, se intoarce invingator. Acasa ese asteptat de sotia sa, Clitemnestra care il asteapta cu vorbe mieroase. Femeia, personaj de o anume complexitate, nu doar ca ii fusese infidela si necredincioasa, intrand in dragoste cu Egist, odrasla lui Tieste, dar i-a pus gand rau sotului legiuit. Ajutata de amant, il ucide pe Agamemnon, fapta atroce pe care nu o regreta, mai ales ca are si un argument care tine de simtamantul matern.
     Povestea continua in Hoeforele si Eumenidele. Omorul savarsit de Clitemnestra nu avea cum ramane nepedepsit. Iar instrumentul punitiunii zeiesti este Oreste, fiul lui Agamemnon si al Clitemnestrei. Cu ajutorul surorii lui, Electra, si indemnat de Apolo, Oreste, intorcandu-se in Argos si dandu-se drept un calator venit sa anunte moartea lui Oreste, il ucide pe Egist, si dupa un dialog de intensitate dramatica, pe mama lui, Clitemnestra.
      Si-a razbunat parintele, dar a comis un matricid. N-a savarsit umorul cu sange rece. In sufletul lui s-a dat o lupta, iar sovaiala care l-a cuprins semnalizeaza o licarire in cugetul sau, care incepe sa se desprinda de morala barbara a razbunarii cu orice pret.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Epopeea lui Ghilgames

                     Este un poem epic din Mesopotamia antica. Acest poem a fost descoperit abia in secolul al XIX-lea. Contine multe elemente mitologice care aveau sa apara in literaturile si traditiile mitologico-religioase ale civilazatilor ulterioare. Este cea mai veche scriere literara pastrata a umanitatii, datand dela inceputul mileniului al III-lea i.Hr. si apartine culturii sumero-babiloniene. S-a pastrat, lancunar, pe 12 tablite de lut, in biblioteca regelui asirian si povesteste faptele eroice ale legendarului rege al cetatii Uruk.
                  Epopeea lui Ghilgames abordeaza doua teme esentiale: prietenia si cautarea nemuririi, fiind un poem al prieteniei si al intrebarilor despre viata si moarte. In aceasta epopee sunt povestite faptele lui Ghilgames, puternicul si despoticul rege din Uruk. In tableta I aflam ca Ghilgames este regele Urukului. Este puternic si dur; o povara pentru supusii lui si de aceea ei se roaga zeilor sa-i scape de el. Zeii ascultand plangerile poporului impotriva acestui rege crud, se decid sa creeze o fiinta la fel de puternica precum Ghilgames, astfel sa lase in pace poporul ocupandu-si timpul cu acea fiinta incercandu-si puterile. Zis si facut, zeii il zamislesc pe Enkidu, omul salbatic care traieste in padure, dar care are si el puteri precum Ghilgames.
               In tableta a II-a il aflam pe Enkidu la picioarele curtezanei care se ocupa de acesta, incercand sa-l umanizeze. Il invata sa manance, sa bea si il convinge sa mearga impreuna in Uruk. Aici se intalneste cu Ghilgames si intre cei doi are loc o lupta. Cu puterea lui, totusi Enkidu este invins si este uimit de puterea pe car o detine Ghilgames. Din acel moment intre cei doi apare o prietenie stransa.  Ghilgames vrand sa-si demonstreze puterea si vitejia pleaca sa-l infrunte pe uriasul Humbaba care era stapanul padurii de cedri. Ghilgames si Enkidu il ucid amandoi pe acest urias.
          In tableta a patra ne este descrisa victoria si cum se sfatuiesc  cei doi prieteni in privinta biruirii luptei. In tableta a cincea Ghilgames si Enkidu ii taie capul lui Humbaba si il duc la Uruk.
         In tableta a sasea ne este prezentata zeita Istar. Aceasta fiind uluita de frumusetea lui Ghilgames i se ofera sa-i devina sotie. Insa Ghilgames o respinge pe aceasta zeita capricioasa ba chiar o dojeneste. Ofensata, Istar pentru a se razbuna, ii cere zeului Anu sa faureasca un taur ceresc, pe Urus, care sa-l distruga pe Ghilgames. Ajutat de Enkidu, prietenul sau cel mai bun, Ghilgames ucide fiara si arunca maruntaie din acesta in fata zeitei Istar.
       In tableta a saptea, Enkidu ii povesteste visul sau lui Ghilgames. Drept razbunare, Istar trimite asupra lui Enkidu o boala necrutatoare, care il va rapune. In tableta a opta ne este prezentat Ghilgames care este distrus si dufera pierderea prietenului sau. In tableta a noua, Ghilgames pleaca in cautarea unui leac impotriva mortii. Cutremurat de moartea prietenului sau, incepe sa-si puna intrebarea daca nu exista cumva un mijloc de a scapa de moarte.
          In tableta a zecea apare hangita care este inspaimantata de infatisarea lui Enkidu cara arata groaznic, imbracat in piele de animale. Aceasta il sfatuieste sa se bucure de viata si sa petreaca. In ultimele tablete, Ghilgames pornit intr-o calatorie in capatul lumii se gandeste sa ceara un remediu impotriva mortii de la un strabun al sau, Utna-pistim, unicul supravietuitor al unui potop ce inecase in apele Ivii toare vietatile pamantului. Afla de la acesta ca nimeni nu poate trai vesnic. Batranul ii da insa o planta miraculoasa care se numeste planta nemuririi si a tineretii, in stare de a scuti pe om de povara batranestii si de moarte. Din nefericire, Ghilgames nu va avea parte de aceasta planta deoarece in clipa in care se gandea sa o imparta cu poporul sau, i-a inghitit-o un sarpe. Ghilgames este abatut si drept consolare, zeii ii aduc spiritul lui Enkidu. Raspunzand la intrebarile puse de Ghilgames, Enkidu ii spune cu tristete ca mortii, cu exceptia celor ucisi in batalie,sunt nefericiti, traiesc in intuneric si indura foamea. Ghilgames resemnat, se intoarce in Uruk, patria sa natala unde isi astepta batranetea in liniste, supunandu-se intru totul legii muritorilor. Nemurirea apartinand doar zeilor.
                Gasim in Epopeea lui Ghilgames o filosofie care proclama acceptarea resemnata a destinului, dupa hotararile divine.
                 Simboluri: Sarpele este simbol al perfidiei. Se strecoara si-i fura ultima nadejde si speranta de a deveni nemuritor cu ajutorul acelei plante.
Evenimentele prin care trece Ghilgames pot reprezenta o trecere spre desavarsirea spirituala, spre o mai ampla asumare a sacrului, avand un rol initiatic.
Calatoria are si ea un rol initiatic. Ghilgames va pleca in cautarea lui Utanapistim, supravietuitorul potopului, pt a afla aceasta taina a nemuririi. Va cunoaste astfel un parcurs initiatic pe parcursul cereia este supus la diferite probe si incercari (trecerea prin tunelul din muntele Masu,etc).
Prietenia. Putem spune ca Enkidu este cel care l-a umanizat pe Ghilgames insuflandu-i sentimentul prieteniei.
Moartea reprezinta constiinta spiritualitatii, moment care marcheaza detasarea de viata materiala. Comportamentul lui Ghilgames se schimba, eroul asumandu-si -sub influenta mortii prietenului sai- conditia ascetica.  In concluzie putem spune ca toate aceste evenimente prin care trece Ghilgames, toate sunt favorabile lui pt a se umaniza.

     "Priviti-l pe omul cel tare care cauta nemurirea, somnul, ca un vant puternic, a navaluit asupra-i!"

luni, 22 decembrie 2014

LeSage - Gil Blas

               
   C'est un roman picaresque publie par LeSage. Il est considere comme le dernier chef-d'oeuvre du genre picaresque.
                    L'histoire de Gil Blas de Santillane narre, a la premiere personne comment Gil Blas, ne dans la misere d'un ecuyer et d'une femme de chambre de Santillane, dans la cantabrie, apres avoir ete eduque par son oncle chanoine, quitte Oviedo a l'age de 17 ans pour se rendre a l'Universite de Salamanque.
         Son avenir etudiant est rapidement boulverse lorsque, a peine en route, le hasard le donne pour compagnon et pour complice force a des voleurs de grand chemin et lui fait faire la connaissance desagreable de la justice. La necesite le fait valet, puis les vicissitudes de la vie le promenent par tous les degres de la domesticite et le mettent a meme d'observer de pres toutes les classes de la societe, dans l'etat et dans l'Eglise. Il est melea des fripons de tout etage et par contagion de l'exemple plus que par nature, il pratique lui-meme la friponnerie, et avec d'autant moins de scrupule qu'elle s'exerce plus en grand.
       LeSage donne, une fois de plus, en spectacle non seulement des valets fripon servant des maitres voleurs, des femmes de moeurs legeres, des mains trompes et contentes, mais aussi les pedants gourmes, les poetes ridicules, les faux savants, les medecins d'une ignorance homicide. Chaque classe, chaque profession se resume a des types et chacun de ces types se peint lui-meme dans l'action. Le choix des traits est inspire par un gout parfait et ils sont mis en oeuvre avec autant de sobriete que de finesse. Un charactere du recit de Gil Blas est l'accent de verite qui y regne d'un bout a l'autre. Quelque invraisembables que soient ses aventures, le heros en parle, non comme d'une fiction, mais comme d'une realite dont il y a joui ou souffert. Il a vecu avec tous ces personnages et fait le lecteur vivre avec eux.
       En ecrivant Gil Blas, en dotant son oeuvre des qualites qui lui assuraient un succes etendu et persistant. Lesage etait donc une part l'heritier de Mateo Aleman, de Cervantes, de Quevedo, et a gtravers eux d'Apulee; mais, d'autre part, il preservait la souplesse, j'oserai dire la <polyvalence> indispensable a une forme d'art que devaient illustrer le Balzac de la comedie humaine, et maints autres apres eux.

Euripide - Medeea

            Euripide, ultimul mare tragic grec este cel mai apropiat de sensibilitatea noastra contemporana. Cu toate ca autorul celor 78 de tragedii si drame cu satiri (din care ne-au ramas 18) era iubit de public, laurii victoriei nu i-au fost acordati decat la 5 concursuri. Caci Euripide era considerat un necredincios, un negativist, un razvratit, care afirma ca toti oamenii sunt de la natura egali: "Aceeasi mama, Natura - spunea Euripide- a dat tuturor oamenilor aceeasi infatisare; asa incat nici un om n-are nimic care sa-l deosebeasca de ceilalti oameni; nobili sau oameni de rand, cu totii avem aceeasi obarsie."
             Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii si insulte, pt ca indraznea sa trateze- curajos si intr-un spirit inaintat - problemele noi ale vremii. A fost un poet tragic grec, Aristotel l-a numit "poetul tragic prin excelenta". Alaturi de Eschil si Sofocle, Euripide face parte din celebra triada a poetilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influentat intr-o oarecare masura de Protagoras, Euripide a impartasit unele conceptii ale sofistilor. Din vasta opera a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au pastrat 17 tragedii si o drama satirica. El a fost primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine in variate nuante si ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat conflicte si caractere care laicizeaza in masura considerabila dramaturgia elina, mutand accentul asupra omului si problemelor sale sufletesti. Personajele lui Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalitatii, ci purtatori de pasiuni, adesea violente. Ele dezbat probleme filosofice si etice. Din acest motiv, Euripide a fost supranumit si "filosoful scenei". A fost totodata un inovator al teatrului grec; a restrans in continuare rolul corului si a adus, alaturi de elementele tragice, si elementele comice, prevestind astfel drama.
           A introdus in compozitia tragediei intriga, peripetia, recunoasterea, prologul si asa numitul "deus ex machina", necesar pt dezlegarea nodului actiunii.
           In mitologia greaca, Medeea era fiica regelui Colchidei, Eestes. Prin urmare era nepoata lui Helios si a vrajitoarei Circe. Mama ei era oceanida Idyla, dar uneori i se atribuie drept mama Hecate, patroana tuturor vrajitoarelor. Tragedia Medeea prezinta povestea din momentul in care Medeea este parasita de Iason. Fara Medeea, Iason nu ar fi putut sa obtina Lana de aur, dansa fiind cea care i-a dat alifia destinata sa-l protejeze de arsurile taurilor lui Hephaistos si care a adormit dragonul prin farmecele sale. O varianta tarzie, pomeneste de faptul ca Medeea era in realitate, o printesa plina de omenie care se opunea politicii tatalui sau de a-i ucide pe toti strainii ajunsi in  tinutul sau.
          Ca si celelalte tragedii create de Euripide, Medeea aduce in prim plan personaje animate de pasiuni puternice, sfasiate de lupta dintre patima mistuitoare si sentimentele pure, curate. Autorul pune accentul pe aspectele psihologice ale comportamentului eroilor sai. De aceasta data nenorocirea personajelor nu mai este pusa pe seama unei forte superioare ci este cauzata de propriile lor patimi si actiuni.
         Iason o paraseste pe Medeea, sotia sa, pe care o adusese de pe meleagurile indepartate, pt a incheia o noua casatorie, cu fiica lui Creon, regele Corintului. Uzand, prin viclesug, de o licoare otravita pe care a pregatit-o singura, Medeea isi ucide rivala, intr-un exces de gelozie si disperare, urmarita pana la obsesie de ideea razbunarii pe sotul infidel, Medeea i-a cumplita hotarare, pe care pana la sfarsit o va indeplini, de a-si ucide cei doi copii, care sunt totodata si copiii lui Iason.
           Euripide surprinde in aceasta opera, cu o deosebita profunzime psihologica, framantarile, oscilatiile Medeei care trece prin stari alternante de forta si slabiciune, determinate de dorinta ei de razbunare si de dragostea pe care le-o poarta copiilor sai.
         In aceasta opera privirea ne este atintita tot timpul asupra personajului principal. Interesul dramatic vine din crearea unui personaj profund uman, sfasiat de framantari pasionale, pe cat de veridic pe atat de tragic. Medeea este prin excelenta o fiinta pasionala.

                  " Trebuie sa indraznesc, fie ca izbutesc, fie ca nu."
                  "Al doilea gand este mai intelept."
                  "Iubirea veche piere-n fata celei noi."
                  "Urmeaza-ti viata de tanar casatorit."

duminică, 21 decembrie 2014

Mahabharata - Legenda lui Nala si Damayanti

        Legenda incepe cu prezentarea unui rege tanar pe nume Nala. Acesta este fiul lui Virasena. Aflam despre acesta ca este dibaci in supunerea armasarilor, un bun arcas, cunostea invatatura sacra, era foarte frumos, dar totusi inca nu-si gasise aleasa. Tot atunci traia si regele Bhima, in Vidarbha, care avea o putere infricosatoare incat si cei mai puternici se temeau de el.Acest Bhima si regina lui aveau trei baieti nobili si o fata pe nume Damayanti, care era atat de frumoasa incat s-a raspandit aceasta veste chiar dincolo de hotare.
         Trimisii lui Nala ii vorbesc acestuia despre Damayanti si frumusetea ei, in timp ce fecioarele il laudau pe Nala catre Damayanti. Nala se indragosteste de Damayanti desi nu a vazut-o niciodata.
Aflandu-se in gradina palatului, Nala prinde o lebada care ii vorbeste cu glas omenesc care il roaga sa nu o omoare si-i promite ca-i va vorbi Damayantiei despre el. Apoi lebedele au zburat spre Vidarbha, in gradina palatului unde se afla Damayanti, care incercand sa prinda lebada este uimita de vorbele rostite de ea. Lebada o sfatuieste pe Damayanti sa se casatoreasca cu Nala si de asemenea ii spune ca este un erou fara seaman si ca trebuie sa-si aleaga o mireasa fara seama, aceasta fiind ea.
        La aceste vorbe, Damayanti roaga lebada sa-l caute pe Nala si sa-i vorbeasca despre ea, ceea ce si face. Bhima afla ca Damayanti este trista si acesta se gandeste ca a sosit vremea ca ea sa-si aleaga un sot si de aceea a poruncit sa vina eroi de pretutindeni. Nala merge si el spre Bhima,iar pe drum se intalneste cu Indra, zeul zeilor; Agni,seul focului; Varuna, zeul apelor si Yana, cel care-i judeca pe morti. Nala este pus sa promita ca ii va ajuta pe acestia sa-i aleaga Damayanti. Ajuns la palat si dand fata cu Damayanti, aceasta il intreaba cine este, iar el ii raspunde ca este Nala, sol al zeilor si-i spune sa-si aleaga unul dintre ei.
        Damayanti ii spune sa nu o respinga caci altfel recurge la otrava, foc, apa si franghie. Ii cere lui Nala sa vina impreuna cu zeii la svaymuara si acolo il va alege de fata cu stapanii omenirii. Nala se intoarce la zei si le povesteste toata intamplarea. Cand a sosit momentul alegerii, cei patru zei au luat infatisarea lui Nala, astfel Damayanti fiind incurcata, nestiind cum sa-i deosebeasca. Atunci Damayanti se roaga zeilor sa-i arate care este adevaratul Nala. Zeii s-au milostivit la rugaciunea ei astfel ascultand-o. Si astfel, Damayanti il alege pe Nala, regele fiind cam dezamagit. Acestia au primit de laq fiecare din cei patru zei o putere. Dupa nunta, cei doi au locuit o perioada impreuna cu regele Bhima, iar mai tarziu s-au intors la Nishdha. Cei doi au fost binecuvantati cu un fiu si o fiica.
       Zeii, in drum spre palatul lor, se intalnesc cu o pereche de demoni care mergeau sa o i-a pe Damayanti de sotie, dar afla ca alesul a fost Nala. Demonul Kali de manie se razbuna facandu-l astfel pe Nala sa piarda tot ceea ce are la jocurile cu zar. Si fratele lui Nala, Pushkara castiga regatul, de asemenea a dat o lege ca cine se imprieteneste cu Nala sa moara. Astfel, Nala este nevoit sa plece. Damayanti a trimis copiii la palatul tatalui ei, iar Nala o roaga sa plecesi ea, dar aceasta refuza sa-l paraseasca. Impins de demonul Kali, Nala o paraseste pe Damayanti in timp ce aceasta dormea in coliba. In timp ce Damayanti il cauta ii apar in cale trei pustnici care i-au profetit ca "se va intoarce timpul, cand Nala iar va domni cu dreptate alaturi de ea. Intre timp Nala este strigat de un sarpe care ardea in flacari. I-a spus sa numere 10 pasi, iar cand numara al zecelea pas Nala a fost muscat de sarpe pierzandu-si chipul regesc. Sarpele ii spuse ca sa nu se sperie si ce are de facut pt a-si recastiga regatul si sotia. De asemenea ii spuse ca demonul Kali s-a cuibarit in trupul lui. Apoi sarpele a disparut.
       In cele din urma Damayanti ajunge la palatul tatalui ei rugandu-si parintii sa-i caute sotul. Nala este gasit sub o alta infatisare, insa in urma siretlicului pus la cale de Damayanti, aceasta isi da seama ca vizitiul este Nala. Cand cei doi se intalnesc, Nala isi pune haine pe care i-adat-o sarpele si astfel isi recapata infatisarea.
                   Intalnim simbolul sarpelui care aici nu este rolul negativ ci cel care il ajuta pe Nala, ii spune ceea ce trebuie sa faca pt a-si recastiga palatul si sotia. De asemenea il musca pt ca stie ca veninul lui va fi cu greu suportat de demonul care a pus stapanire pe trupul lui Nala.
                   Intalnim tema iubirii si a credintei. Cu toate cele intamplate iubirea dintre cei doi nu poate fi distrusa nici cu toate fortele raului, iar Damayanti nu-si pierde credinta, ea eate sigura ca-si va regasi sotul.

joi, 4 decembrie 2014

Amin Maalouf - Scarile Levantului

Romancier prolific, tradus in peste 20 de limbi, Amin Maalouf debuteaza in 1983 cu eseul Cruciadele vazute de arabi, urmat de romanele Leon Africanul (1986), Samarkand(1988, pt care i se decerneaza Prix des Maisons de la Presse), Gradinile luminii (1991), Primul secol dupa Beatrice (1992), Stanca lui Tanios (1993) care este distins cu prestigiosul Premiu Goncourt, Scarile Levantului (1996) si Periplul lui Baldassare (2000, incununat cu Premiul Jacques Audiberti- Ville d'Antibes). Volumul de eseuri Indentitati ucigase a aparut in 1998.
Inca de la inceputul romanului, autorul ne spune ca aceasta povestire nu-i apartine, ci ea istoriseste viata altcuiva. Astfel, naratorul romanului recunoaste, printre calatorii de la metrou, chipul unui barbat pe care il vazuse intr-o fotografie din manualul de istorie. Trebuia sa ajunga la o intalnire, insa acesta i-a urma barbatului si chiar il insoteste pe strada Hubert Hughes, pe care barbatul o cauta. Cei doi intra in discutie si astfel naratorul este invitat sa se intalneasca pt a-i povesti tot trecutul sau. In capitolul "Joi dimineata", inca de la ora 9 cei doi se aflau in camera de hotel al lui Ossyan Ketabdar. In acest moment incepe a-si spune povestea Ossyan - povestea lui care incepe cu mult inainte de nasterea lui. Aceasta incepe inca de pe vremea bunicilor sai. El descinde dintr-o familie nobila, care s-a aflat la guvernare in timpul Imperiului Otoman; bunica lui a avut o conditie speciala, iar tatal lui a avut o copilarie neobisnuita, pe cand Ossyan este predestinat unei vieti iesite din comun. Tot in acest capitol ne este descrisa prietenia dintre un turc si un armean, ceea ce parea o prietenie neobisnuita in acele vremuri, poate chiar imposibila. In cele din urma, Ossyan paraseste lumea sufocanta a casei parintesti din Beirut si pleaca in Franta pt a studia medicina. Acesta este sprijinit de sora sa care ii promite ca va avea grija de tatal lor cand va veni vremea si il incurajeaza sa lupte pt dorinta lui de a deveni medic.
In capitolul "Joi seara", Ossyan ne prezinta viata lui departe de casa, discutiile cu camarazii lui de la medicina. Acesta se imprieteneste cu un tip Bertrand devenind astefl un fel de marioneta a acestuia. Ossyan se supune ordinelor date de Bertrand conform caruia trebuie sa imparta diverse biletele fara sa fie vazut, sa scrie pe zidurile orasului cu creta, iar cand "banda" lui Bertrand ajunge sa isi creeze propriul ziar, Ossyan participa la impartirea ziarelor prin oras. Intr-o zi, crezand ca este urmarit se vede nevoit sa plece. Astfel el pleaca la alti membrii a-i "bandei", Daniele si Edouard unde o cunoaste pe Clara. Ossyan isi alege un nume de rezistenta : Baku, cum ii spunea bunicul sau cand era copil. De asemenea, el este nevoit sa isi schimbe identitatea de tot. Cand situatia s-a calmat si pericolul pare sa fi disparut, Ossyan se intoarce pt a-si continua studiile. Afla, de asemenea, ca jandarmul care crezuse ca il urmarea nu era nimeni altul decat ginerele femeii unde stase in gazda si ca de fapt acesta venea sa ii faca curte fetei gazdei.
In capitolul "Vineri dimineata" , Ossyan ne povesteste intoarcerea sa acasa, afla ca sora sa se casatorise. Intre timp ii moare bunica si este vizitat de Clara caruia nu indrazneste sa-i marturiseasca ca o iubeste, ci doar o face sa ii promita ca ii va scrie. Cand acesta primeste scrisoare de la Clara, este dezamagit deoarece ea nu pomeneste deloc de relatia dintre ei sau despre sarutul pe care si l-au dat atunci cand Ossyan a vizitat-o la hotelul unde era pt a-i spune sa ii scrie. Cand cei doi se intalnesc din  nou, dupa un timp, Ossyan sfarseste prin a-si marturisi iubirea pt Clara si o cere de sotie. Aceasta accepta.
In urmatoarele capitole, Ossyan ne povesteste despre nunta lor; despre cum sarbatoresc; intoarcerea fratelui sau din inchisoare si faptul ca sotia lui a ramas insarcinata. Mutandu-se din casa parinteasca in urma sosirii fratelui sau, Ossyan este nevoit sa-si paraseasca insarcinata pt a-i fi alaturi tatalui sau a carui stare de sanatate se inrautateste pe zi ce trece. Dupa moartea tatalui, Ossyan este trimis de fratele lui la un sanatoriu unde este "drogat" pt a-l face sa para nebun. Acesta este cautat si gasit de fiica lui care ii reda pofta de viata si incearca sa isi revina pacalind pe cei care il supravegheau sa isi bea cafeaua cu gust de medicamente. Astfel el o astepta pe fiica lui Nadia sa vina sa il salveze, insa aceasta fiind influentata de vorbele lui Bertrand conform carora tatal ei este nebun, renunta in a-l mai salva. Ossyan reuseste sa plece atunci cand spitalul este asediat. Se intalneste cu Bertrand caruia ii povesteste prin ce  a trecut si ii cere adresa Clarei pt a-i scrie. Ossyan ii da o intalnire care urma sa aiba loc duminica. Aici se sfarseste povestea sa.
In capitolul "Duminica", autorul ne povesteste ca asteapta cu nerabdare sa vada daca Clara va veni la intalnire. Astfel aflam ca sotia lui Ossyan a venit la intalnire si ca exista o sansa pt cei doi sa-si refaca viata impreuna.

Personaje:
Ossyan Ketabdar (Baku)
Nubar - medic, bunicul lui Ossyan
Iffet - bunica
Iffet - sora lui Ossyan
Salem - fratele lui Ossyan
Bertrand
Lobo
Daniele
Edouard
Clara
Emdem
Nadia