Sofocle - Antigona

                Sofocle a fost un poet tragic grec. Impreuna cu Eschil si Euripide, a pus bazele tragediei clasice grecesti. Aduce insemnate inovatii in tehnica teatrala. Opera marelui tragic , continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese dintre care ne-au ramas in intregime. In crearea tragediilor, Sofocle se inspira din aceleasi izvoare ca si Eschil, ca si inaintasul sau, el face apel la cunoscutele legende si eroi mitologici, tematica unora dintre tragediile sale fiind asemanatoare cu a pieselor lui Eschil, sau continua pur si simplu tema abordata de acesta(de pilda, in Antigona, Sofofcle porneste de la momentul final al tragediei :Cei sapte contra Tebei. Antigona este o tragedie scrisa de Sofocle inainte de 442 i.Hr. sau chiar in acest an.
           Antigona a fost fiica lui Oedip, regele cetatii Theba, nascuta din dragoste incenstuoasa a aceastuia cu mama sa. Ca si Oedip rege, tragedia Antigona reprezinta una din cele mai pretioase creatii literare ale antichitatii. Antigona, cutezatoarea fiica a lui Oedip asista la dezastrul provocat de lupta dintre fratii ei, Eteocle si Polinke. Amandoi au cazut in lupta, iar tronul Tebei este ocupat de Creon. Regele dispune sa se organizeze inmormantarea lui Eteocle, aparatorul cetatii. Pt celalalt fiu a lui Oedip, Polinike - venit cu oaste straina sa cucereasca cetatea, se interzice chiar simpla inmormantare. Impotriva asprului ordin regesc, infruntand pericolul pedepsei cu moartea, se ridica Antigona, sora celor doi luptatori. In mare taina, ea preda pamantului trupul lui Polinike, indepliind astfel obligatia ce i-o reclama, potrivit obiceiului,legatura de sange cu cel mort.
          Fapta Antigonei a fost insa repede descoperita de Creon care o condamna la moarte. Ea este insa inflexibila fata de punctul de vedere pe care il apara, e netamatoare in fata mortii, o priveste ca pe o eliberare de suferinta. Triumfa moral,princpiile promovate ii supravietuiesc. In discutia aprinsa dintre Creon si Antigona se dezvaluie o ciocnire ascutita de principii morale. Antigona, fecioara firava si gingasa, este inzestrata cu un caracter indraznet, cu un curaj demn de luptator. Taria ei de a-l infrunta pe rege se trage din constiinta ce actioneaza in numele legilor strabune, nescrise, in care se sintetizeaza morala traditionala, adanc inradacinata in cetatile grecesti. Antigona va pieri intemnitata, dar Creon va primi crunta pedeapsa pierzandu-si fiul si sotia.
           Finalul operei este evident tragic, Antigona se sinucide, moarte succedata de cea a logodnicului ei.